politica de confidenţialitate

Compania SC PEAK TOYS SRL. (“Compania”) va respecta legile, ordonanţele şi alte reglementări aplicabile referitoare la protecţia datelor cu caracter personal în vederea administrării corespunzătoare a datelor cu caracter personal pe care le primeşte de la clienţii săi. De asemenea, Compania va stabili reguli şi sisteme voluntare de management şi va elabora propria politică de protecţie a datelor cu caracter personal, după cum urmează, la care va adera în mod consecvent.

1. Colectarea datelor cu caracter personal

Compania va colecta date cu caracter personal prin mijloace corecte şi legale. Chiar dacă nu va obţine niciodată date cu caracter personal prin mijloace neautorizate, se va asigura că obţine consimţământul titularului, sursa datelor cu caracter personal (“Titularul”), pentru a folosi datele cu caracter personal, etc. şi că postează informaţiile necesare pe Pagina web a Companiei sau prin e-mail-uri directe, broşuri, reclame sau alte mijloace asemănătoare ("Medii de înştiinţare"). În cazul în care colectează date cu caracter personal de la clienţi cu vârsta până în 15 ani, va obţine acordul părinţilor acestora.

2. Utilizarea datelor cu caracter personal

Compania va folosi datele cu caracter personal doar cu consimţământul Titularului sau în cadrul scopului colectării datelor cu caracter personal aşa cum este stipulat acesta în mod explicit în Mediile de înştiinţare şi în măsura în care acestea sunt necesare pentru desfăşurarea operaţiunilor sale de afaceri, doar prin persoanele autorizate să efectueze anumite operaţiuni. Când efectuează analize statistice ale informaţiilor personale, Compania va exclude informaţiile de identificare personală (nume, adresă, număr de telefon, etc.) din procesarea datelor cu caracter personal.

3. Compania nu va divulga sau furniza datele cu caracter personal obţinute vreunei terţe părţi cu excepţia situaţiilor de mai jos:

  1. (1)Titularul a consimţit ca datele sale cu caracter personal să fie divulgate sau furnizate unei terţe părţi.
  2. (2)Autorități publice competente solicită divulgarea sau furnizarea datelor cu caracter personal prin lege sau ordin, etc.
  3. (3)Compania hotărăşte că divulgarea sau furnizarea datelor cu caracter personal este necesară pentru a preveni apariţia daunelor materiale la adresa vieţii, corpului, sănătăţii, proprietăţii, etc. titularului sau publicului general.
  4. (4)Compania încredinţează manipularea datelor cu caracter personal unui subcontractor care a încheiat un contract de confidenţialitate privind nedivulgarea datelor cu caracter personal cu respectiva Companie, în măsura în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea operaţiunilor încredinţate.
  5. (5)Compania divulgă sau furnizează datele cu caracter personal agenţilor, consilierilor juridici, contabililor publici autorizaţi sau companiilor de audit.
  6. (6)Datele cu caracter personal au fost procesate ca date statistice prin intermediul cărora clienţii nu pot fi identificaţi.

4. Managementul securității datelor cu caracter personal

Compania va administra strict datele cu caracter personal care îi sunt furnizate în conformitate cu regulile de management de care dispune şi va lua măsuri pentru a preveni pierderea, distrugerea, modificarea neautorizată, scurgerea, etc. de date cu caracter personal. Compania va cripta datele, folosind protocolul Secure Socket Layer (SSL) sau tehnici de securitate asemănătoare de pregătire în cazul accesării ilegale de către terţe părţi, pentru a asigura siguranţa datelor.

5. Cereri privind datele cu caracter personal

În cazul în care Titularul solicită ca datele sale cu caracter personal să fie divulgate, modificate, eliminate, să nu mai fie utilizate etc. ("Divulgarea, etc.”), Compania se va conforma, în decursul unei perioade de timp rezonabile, respectând legile şi reglementările aplicabile şi regulile de management al Companiei privind confirmarea identităţii Titularului care face solicitarea respectivă. Menţionăm că eliminarea, încetarea utilizării, etc. a datelor cu caracter personal, la cerere, poate avea ca rezultat limitarea serviciilor sau pierderea calităţii de membru în ceea ce priveşte serviciile pe care le oferim. Se vor percepe anumite onorarii pentru procesarea unei cereri de Divulgare, etc.

6. Informaţii de contact în cazul în care aveţi întrebări privind datele cu caracter personal

Vă rugăm să contactaţi direct persoana responsabilă, conform Mediilor de înştiinţare, pentru orice tip de cerere sau întrebare privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Dacă nu se specifică persoana responsabilă, puteţi contacta şi Centrul de relaţii cu publicul, caz în care menţionăm că va dura mai mult să vă procesăm cererea, deoarece urmează să vă informăm pe cine să contactaţi sau să transferăm cererea dumneavoastră persoanei respective.

7. Date cu caracter personal pe Internet

Website-ul Companiei poate conţine link-uri spre paginile web ale altor companii cu care Compania nu împărtăşeşte date cu caracter personal. Menţionăm că respectiva Companie nu îşi asumă responsabilitatea pentru protejarea datelor cu caracter personal pe paginile web respective.

8. Îmbunătăţirea constantă a programului de conformitate al Companiei

Compania îşi va îmbunătăţi programul de conformitate prin implementarea auditurilor interne regulate în vederea menţinerii conformităţii.